Liviu Pop, despre scrisoarea lui Frans Timmermans: I-a dictat Iohannis ce să scrie. Sunt în cârdășie

Liviu Pop, despre scrisoarea lui Frans Timmermans: I-a dictat Iohannis ce să scrie. Sunt în cârdășie
Publicat: 14/05/2019, 11:00

„Este o cârdășie cu domnul Iohannis, i-a dictat domnul Iohannis ce să scrie. Evident, că această cârdășie nu face altceva decât să aducă încă o dată în prim plan această dublă măsură, în care nu se dorește ca adevărul sau principiile să conteze, ci doar interesul pur electoral, disperarea domnului Iohannis pentru un al doilea mandat îl duce în zona aceasta a penibilului, până la urmă, pe domnul Timmermans. Toate acuzațiile ori insinuările făcute de Timmermans în acea scrisoare sunt fără temei. Nu există nici un risc asupra statului de drept. Dimpotrivă, odată cu noile legi ale justiției, făcute pe baza propunerilor experților, implicit a celor din CSM, nu facem altceva decât să consolidăm independența judecătorilor”, a declarat Liviu Pop, la RFI.

El a afirmat că „dacă oficialii europeni mor de grija românilor și de acest Cod Penal, să ia măsurile din Codul Penal din România și să le aplice în unele state membre”.

Senatorul PSD a adăugat că autoritățile române nu ar trebui să reacționeze la afirmațiile oficialului european.

„Nu ar trebui să facă absolut nimic autoritățile române. Domnul Timmermans ar trebui să-și nuanțeze discursul, să ne spună dacă mecanismul din România îl aplică și în țara domniei sale, să ne spună dacă știa atunci, în 2016, când era vicepreședinte, că domnul Cioloș a emis o Ordonanță de modificare a Codurilor Penale peste noapte și în același timp, să lase demagogia și dubla măsură pe care încearcă să o aplice României”, a spus Pop, întrebat ce ar trebui să facă autoritățile române.

În scrisoarea adresată autorităților române, Timmermans avertizează cu un mecanism mai dur decât Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), dacă modificările aduse codurilor penale intră in vigoare. Acesta precizează că reprezentanții Comisiei Europene au fost nevoiți să revină în ultimele luni, la intervale frecvente, la chestiunea evoluțiilor privind statul de drept în România.

Scrisoarea este adresată președintelui Klaus Iohannis, președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, președintelui Camerei Deputaților Liviu Dragnea și premierului Viorica Dăncilă.

Potrivit sursei citate, Comisia Europeană va declanșa „Rule of law Framework”, proces care va înlocui pentru un timp MCV, dacă țara noastră adoptă alți pași negativi în domeniul judiciar, precum promulgarea ultimelor modificări aduse codurilor penale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni...
Simona Halep s-a dus să mănânce la Gigi. Ce prețuri a găsit la restaurant
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Finlanda se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia: Trebuie să fim pregătiţi
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Se confiscă banii românilor. S-a dat lege pe 10 mai: Direct la pușcărie, indiferent de...
Locul în care multă lume gafează fără să știe. Care sunt normele de comportament
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu